Se afișează postările cu eticheta I-KON. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta I-KON. Afișați toate postările

marți, 28 mai 2013

New video: I-KON - The Boy Who Likes To…

A sosit momentul mult așteptat! După o perioadă scurtă de teasing, cel mai nou proiect muzical românesc lansat de casa de producție Drum Box Production, I-KON, își prezintă single-ul de debut, ”The Boy Who Likes To…”, melodie compusă şi produsă de Octav Paul.

Piesa vine însoțită de un videoclip de promovare foarte interesant, realizat în stilul programelor de editat fotografii Instagram și Pixlr, programe cu care majoritatea celor care au smartphone-uri își modifică pozele pe care le postează pe site-urile de socializare unde au cont. “Dacă lumea folosește aceste programe pentru a-și edita pozele, noi am vrut să ducem totul la un alt nivel și să ne mândrim cu un videoclip făcut într-un fel aparte!:)”

“Nu am vrut să am parte de o lansare simplă, clasică. Nu mi se părea nimic interesant la faptul că îmi postam piesa pe YouTube însoțită de o fotografie și atât. Am vrut ca materialul audio să fie însoțit și de unul video, dar nu este cel oficial, în care să le arăt oamenilor cine sunt și în ce direcție mă îndrept ca și proiect. I-KON înseamnă veselie, dans, naturalețe și dezinvoltură. O să vedeți că e un clip foarte amuzant, care transmite niște stări ce mă reprezintă în totalitate. Spunem o poveste în pași de dans și totodată mimica trădează sentimentele reale din sufletul personajelor principale! Mai multe vă las pe voi să descoperiți și sper din suflet să vă placă ce a ieșit pentru că noi suntem foarte mândri de rezultat!”, a adaugat I-KON!
 
Așadar, descoperim astfel că în spatele numelui I-KON se află Robert Diaconeasa, cunoscut publicului ca jurnalist, om de televiziune sau model. Robert scrie de 9 ani la revista BRAVO (acum are 25), la 18 ani a început să cocheteze și cu televiziunea, fiind reporter sau prezentator al unor proiecte de succes din cadrul televiziunilor Kanal D, UTV, Kiss TV, Prima TV etc și totodată a cochetat cu modelingul, apărând în mai multe reclame foto sau video pentru branduri naționale și internaționale. Acum e vremea pentru o altă etapă.

“Din punctul meu de vedere, a sosit momentul să mă ocup de o pasiune pe care o am încă de mic. Consider că m-am maturizat îndeajuns de mult cât să fac față acestei industrii și să am un cuvânt important de spus în ea. Am căutat ceva vreme echipa potrivită, iar acum sunt sigur că alături de familia Drum Box Production și SuperChill voi face o treabă grozavă, iar timpul va demonstra tuturor acest lucru. Sper ca muzica mea să ajungă la sufletele oamenilor, să îi facă să se bucure de viață și să fie pozitivi, exact așa ca și mine!:)”

miercuri, 15 mai 2013

New project: I-KON - The Boy Who Likes To... [Teaser]

În peisajul muzical și-a făcut apariția un tip misterios lansat de către casa de producție DrumBox Production: I-KON.

Nu vrea să își arate identitatea (încă), dar ne pune tuturor imaginația la încercare dându-ne câteva indicii despre cine s-ar putea ascunde în spatele acestui nume de scenă: nu este deloc străin de industria muzicală națională și internațională, a cochetat cu modelingul, fiind una dintre persoanele pe care le-am văzut destul de des în reclame sau videoclipuri, a cochetat și cu televiziunea în postura de reporter sau chiar prezentator al unor proiecte de succes, iar acum a simțit că e momentul potrivit să acorde o atenție deosebită unei pasiuni pe care o are încă din copilărie: muzica!

Fiind unul dintre Așii pe care casa de producție DrumBox Production îi are în mânecă, I-KON a pregătit lansarea primului său single, “The Boy Who Likes To...”, produs de către Octav Paul, într-o manieră inedită: un teaser video scurt, captivant, menit să ne ofere în mod egoist doar o vagă idee despre cine ar putea fi acest personaj misterios, teaser pe care îl puteți vedea și voi mai jos.



Și, ca să ne debusoleze parcă și mai mult, I-KON ne dezvăluie: ”Sper că teaserul v-a stârnit curiozitatea. Dar trebuie să vă mărturisesc ceva: vocea pe care tocmai ați auzit-o nu este a mea! Haha! Vocea mea o veți auzi peste câteva zile, atunci când vom lansa oficial piesa! Iar asta nu este singura surpriză pe care v-am pregătit-o! :) Până una alta, ați ghicit cine sunt?”

Oare cine este acest I-KON și ce-i cu atâta mister în jurul lui? Până și numele single-ului de debut, ”The Boy Who Likes To...” lasă loc de interpretări!